26 nov. 2015

Vreme de betie +3 grade real feel -3 grade. S-a hotarat sa vina d-na iarna. 

20 nov. 2015

Iată-mă într-un loc unde toamna e la dumneaei acasă. Tocmai am aterizat în Frankfurt după un zbor cam zgâlțâit. Aici plouă mărunt, e frig și e aproape întuneric. Acasă am fost de-a dreptul răsfățați cu o vreme și un soare ca mierea. 
Aștept bagajul. Coloanele sunt împodobite cu lumini de Crăciun. Oh, the terror! Exagerez, e chiar plăcută senzația pentru că luminițele sunt simple, lumină caldă, galbenă. 

16 nov. 2015

Amintiri frumoase

Trecand azi pe la Piata Iancului mi-am amintit cu drag cand m-am intalnit prima data cu fata de la Floronite ca sa imi pun primele flori pe casti. Era 2014. Astazi e un trademark. Din mai multe puncte de vedere. Si am treaba pe langa Piata Iancului pentru un alt fel de flori pe casti. :)

4 nov. 2015

E a nu-știu-câta zi consecutivă cu soare. Parcă să ne amintească să iubim viața noastră scurtă și să ne luăm fericire de unde vrem noi, nu de unde ne impun alții sau societatea. 
Au ieșit 25.000 de oameni în stradă aseară. Astăzi a demisionat Ponta. Probabil nu din responsabilitate și demnitate ci din presiune și frică politică. Poate că nu mai contează până la urmă. A demisionat. 

3 nov. 2015

Dacă tata mai era, m-ar fi trimis învârtindu-mă să îmi pierd vocea în stradă. De mâine voi fi și eu acolo. #colectiv #VremSpitaleNuCatedrale 
#RomaniaTrezeste-te

2 nov. 2015

Pauză de la reinventare

Bizar, mi-ai răspuns exact când mă gândeam la tine. Cu tristețe, pentru că azi e 2 noiembrie. O dată pe care tu n-ai vrut să o ții minte niciodată. 
Te mai iubesc puțin, doar atunci când îți aud râsul și te urăsc intens în toate celelate secunde. 
Stau ca o insectă pe balcon la soare. E una din zilele alea de toamnă dulce, cu lumină suavă și caldă. Mi se încinge fața și nu pot să mă mișc de aici. Am întins rufele și am rămas așa, absorbind fiecare picătură de soare, de energie. Încă cinci minute și mă reîntorc la învățat.
E luni și e liniște. E doliu național. Vineri seară a ars Colectiv-ul în timpul unui concert. Terifiant și tragic. 
Snrs48-ul s-a anulat, am fost câteva ore sâmbătă înainte să se închidă. 
E timp bun de învățat.