18 feb. 2015

Mă gândesc că anul ăsta voi pleca din locul în care am trăit cam toată viața. Am nevoie de o schimbare, ca de oxigen, și nu regret nimic. Dar îmi va fi foarte dor de câteva lucruri.

În primul rând, îmi va fi dor de bucata imensă de cer pe care o văd în fiecare  zi de la ferestre. E mult cer și e multă perspectivă. Primăvara și vara văd cum se adună norii și cum crește furtuna, iar uneori se ivește un imens curcubeu. 
Îmi va fi dor să observ valurile de ciori iarna, prevestind ninsoare, spulberate de vânt.
Îmi va fi dor să privesc lumea de sus, de la cele șapte etaje de acum. 
Îmi va fi dor să îmi pierd gândurile în zare.
Îmi va fi dor de apusurile de la fereastra din bucătărie, însă tind să sper ca și în noul loc, vor fi alte apusuri, la fel de frumoase.
Îmi va fi dor să privesc peste marea de verde, nu sub nivelul ei. E clar, voi avea o alta relație cu o altă mare de verde. Altfel.

O să mă uit mult de tot pe geam în următoarea perioadă, și-o să fac încă o mie de poze, ca să-mi fie despărțirea mai ușoară.

10 feb. 2015

Mi-ar placea sa ma urc intr-o masina si sa plec, sa umplu golurile din viata mea cu drum, singuratate si fotografii...

3 feb. 2015

o dupa amiaza insorita, este intr-adevar o eliberare. pisoii dorm pufos. eu ascult muzici primite si hoinaresc pe tumblr si instagram. Am cumparar un cocolino cu o aroma noua care mi-a umplut casa de placere.