15 ian. 2010

tocmai am avut un flashback cu o discutie prajita la after in arma cu domnul urs, despre decizia mea de a nu mai incerca sa citesc dostoievski daca nu am reusit sa o fac pana acum. am argumente foarte solide pro acestei afirmatii.
imi amintesc cum vorbeam jucandu-ma cu privirea in geamurile din tavanul inalt al camerei de after. erau vopsite in rosu si ma asteptam mereu sa apara cineva acolo sus pe acoperis si sa le redeschida pe cele doua care erau deschise la inceputul zilei.
am avut mereu aceasta dilema. prin ce mecanism se deschid si se inchid niste geamuri aflate atat de sus?

apoi imi amintesc filmul cu candelabrele. da . ce nebunie. juma' din timp li s-au miscat frunzele. apoi m-am lasat prinsa in jocul domnului urs si s-au rotit. putin. atat de putin incat lumina se reflecta intr-un unghi un un grad (un singur micut grad) diferit.

ador calatoriile imaginative sau prin propriile teritorii mintale parasite pe care le am alaturi de domnul urs.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu